Registrele de insolvență și de faliment

Romania

Această secțiune vă oferă o imagine de ansamblu asupra Buletinului Procedurilor de Insolvență – Registrul de insolvență din România, organizat de Ministerul Justiției – Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Content provided by:
Romania

Ce informații oferă Registrul de insolvență din România?

Proceduri de insolvență în România

Buletinul procedurilor de insolvență (BPI), publicat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, asigură derularea serviciului de citare a părților, comunicare, convocare, notificare a actelor de procedură emise de instanțe și de administratori judiciari/lichidatori în cadrul derulării procedurilor de insolvență, în conformitate cu Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Procedura generală de insolvență se aplică pentru:

1. Profesioniști (toți cei care exploatează o întreprindere), cu excepția celor care exercită profesii liberale și a celor cu privire la care există dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței.

Procedura simplificată de insolvență se aplică pentru:

1. profesioniști;

  • persoane fizice autorizate;
  • întreprinderi individuale și intreprinderi familiale

2. debitorii care îndeplinesc o serie de condiții specifice, și anume:

  • nu dețin active patrimoniale;
  • documentele de înființare sau contabile nu pot fi găsite;
  • administratorul acestora nu poate fi găsit;
  • sediul lor social nu mai există sau nu mai este identic cu cel declarat la registrul comerțului; nu au depus documentele solicitate prin lege;
  • constituie subiectul dizolvării înainte de formularea cererii introductive în instanță
  • și-au declarat intenția de a intra în faliment sau nu pot beneficia de procedura de reorganizare judiciară.

De la sfârșitul lunii iunie 2014, materia insolvenței este reglementată de Legea nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenței și de insolvență, ale cărei dispoziții se aplică proceselor începute după intrarea sa in vigoare. Procesele incepute inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 85/2014, rămân supuse dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Buletinul procedurilor de insolvență

Ce informații include?

Buletinul procedurilor de insolvență conține toate actele procedurale emise de instanțele judecătorești și de administratorii judiciari / lichidatori în cadrul derulării procedurilor de insolvență, și anume:

  • citații;
  • comunicări;
  • notificări;
  • convocări;
  • hotărâri judecătorești;
  • alte acte procedurale prevăzute de lege (rapoarte emise de administratorul judiciar/lichidator, planuri de reorganizare judiciară, anunțuri).

Cum este organizat site-ul web al Buletinului procedurilor de insolvență?

Site-ul web al Buletinului procedurilor de insolvență asigură acces la următoarele:

  • informații gratuite;
  • informații cu privire la organizarea Oficiulul Național al Registrului Comerțului, direcția BPI;
  • legislație specifică, formulare și acte de procedură.

Website-ul Buletinul procedurilor de insolvență (BPI) este organizat în următoarele secțiuni:

  • informații cu privire la înființarea BPI;
  • acte normative;
  • organigrama Oficiului Național al Registrului Comerțului, Oficiile Registrelor Comerțului de pe lângă tribunale și BPI;
  • un dicționar juridic (insolvență);
  • statistici BPI;
  • relații inter-instituționale;
  • date de contact.

Formularele Buletinului Procedurilor de Insolvență sunt disponibile în Portalul de Servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului, în secțiunea dedicată Buletinului Procedurilor de Insolvență și este organizată astfel:

1. Servicii BPI:

  • „Buletinul Procedurilor de Insolvență online" (contra cost);
  • „Sumar număr BPI” (informații gratuite);
  • „Persoane publicate în BPI” (informații gratuite)

2. formulare aferente activității de publicare BPI

  • Formulare on-line publicare BPI
  • Formulare offline BPI

3. formulare aferente activității de furnizare informații BPI.

  • Formulare on-line furnizare informații BPI
  • Formulare offline BPI

4. statistici

Este gratuit accesul la Registrul insolvenței din România?

Buletinul Procedurilor de Insolvență este publicat în format electronic. Formatul electronic al Buletinului poate fi accesat online de pe

Accesul la serviciile furnizate de BPI este diferențiat:

  • accesul utilizatorilor la site-ul oficial al Buletinului Procedurilor de Insolvență este gratuit și nu necesită autentificare;
  • accesul la Portalul de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului necesită autentificarea utilizatorilor.
  • accesul la serviciul „Buletinul Procedurilor de Insolvență online” este acordat după autentificarea utilizatorului și plata unui abonament.
  • accesul la serviciile „Sumarul număr BPI” și „Persoane publicate în BPI” este gratuit și necesită doar autentificarea utilizatorului.

Cum puteți căuta în Registrul de Insolvență din România

În serviciul „Buletinul Procedurilor de Insolvență online” se pot iniția căutări după: numărul și anul publicării BPI, denumirea debitorului, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului, numărul dosarului de instanță și după intervalul de publicare BPI; sunt accesibile, contra cost, pe bază de abonament, numerele de buletine BPI publicate, în care sunt redate actele de procedură integral.

În serviciul „Sumar număr BPI” se pot iniția căutări în funcție de numărul și data Buletinului. Sunt accesibile cu titlu gratuit următoarele informații:

  • tipul documentului procedural publicat în Buletin (de exemplu: citații, sentință de deschidere a procedurilor de insolvență, notificare pentru deschiderea procedurilor de insolvență, convocarea ședinței creditorilor, raportul de activitate, planul de reorganizare, sentință de deschidere a procedurilor de faliment, notificare pentru deschiderea procedurilor de faliment, plan de distribuție, raport final, sentință de închidere a procedurilor de insolvență etc.);
  • numele persoanelor la care fac referire documentele procedurale;
  • județul unde este înregistrat sediul respectivei persoane;
  • codul de identificare fiscală;
  • numărul de înregistrare în registru

În serviciul „Persoane publicate în BPI” se pot iniția căutări în funcție de numărul și anul publicării BPI, denumirea debitorului, codul de identificare fiscală, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului, numărul dosarului de instanță și după intervalul de publicare BPI; sunt accesibile cu titlu gratuit următoarele informații:

  • denumire;
  • codul de identificare fiscală;
  • numărul de înregistrare al persoanelor la care fac referire documentele procedurale;
  • județul unde este înregistrat sediul respectivei persoane;
  • numărul cauzei de insolvență și denumirea instanței unde este înregistrată cauza;
  • numerele buletinelor care includ documentele procedurale care fac referire la respectivele persoane;
  • tipul de procedură;
  • primul termen de judecată stabilit după deschiderea procedurii, acolo unde este cazul.

Istoricul Registrului de Insolvență din România

Buletinul Procedurilor de Insolvență a fost înființat în anul 2006 în conformitate cu Legea nr. 86/2006 privind procedurile de insolvență.

Optimizarea continuă a sistemului electronic pentru citații, comunicări, convocări și notificările documentelor procedurale publicate este obiectivul principal al Buletinului Procedurilor de Insolvență din România.

Beneficii ale Registrului de Insolvență din România

Publicarea Buletinului Procedurilor de Insolvență aduce beneficii clare:

  • accelerează procedura de insolvență și simplifică comunicarea citațiilor, convocărilor, notificărilor, a hotărârilor judecătorești și a altor acte procedurale emise de către instanțele judecătorești și administratorii judiciari/lichidatori, stabilind astfel o procedură electronică de comunicare.
  • unifică și standardizează documentele procedurale emise de instanțele judecătorești  și administratorii judiciari/lichidatori.
  • contribuie la dezvoltarea unei baze de date naționale de documente procedurale emise de instanțele judecătorești și administratorii judiciari/lichidatori (și anume citații, comunicări, hotărâri judecătorești, convocări, notificări, rapoarte, planuri de reorganizare)
  • facilitează înregistrarea rapidă în registrul comerțului / alte registre în ceea ce privește notificările emise în baza Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
  • oferă persoanelor interesate acces la documentele procedurale emise de instanțele judecătorești și administratorii judiciari/lichidatori.

Linkuri relevante

Site-ul web oficial al Buletinului Insolvenței din România

Site-ul web oficial al Registrului Comerțului din România

Portalul de servicii online al Oficiului Național al Registrului Comerțului din România

Ultima actualizare: 19/11/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Feedback

Use the form below to share your comments and feedback on our new website