Registrele comerțului în țările UE

Lituania

Se pot efectua căutări după codul, denumirea sau o parte din denumirea persoanei juridice. Prezenta secțiune conține o prezentare generală a Registrului persoanelor juridice din Lituania.

Conținut furnizat de
Lituania

Istoricul înființării registrului național

Când a fost înființat registrul?

Registrul persoanelor juridice, care a înlocuit fostul registru al întreprinderilor și sistemele de înregistrare distincte pentru organizații publice și alte organisme, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004.

Înregistrarea persoanelor juridice din Lituania a început în octombrie 1990 la nivelul serviciilor de registru municipale, organizațiile publice fiind înregistrate la ministere și alte instituții distincte.

Când a fost digitalizat registrul?

Digitalizarea registrului persoanelor juridice a început în 1990. În prezent, registrul este complet digitalizat.

Care este legislația aplicabilă în prezent?

Codul civil al Republicii Lituania, Legea privind registrul persoanelor juridice și legile care reglementează activitățile anumitor forme juridice de organizare a persoanelor juridice, cum ar fi Legea privind societățile pe acțiuni, regulamentul Registrului persoanelor juridice.

De asemenea, se aplică și alte legi care vizează activitățile persoanelor juridice, cum ar fi Legea insolvenței persoanelor juridice etc.

Ce informații oferă Registrul persoanelor juridice?

Cine are acces la registru?

Datele din Registrul persoanelor juridice, documentele păstrate în registru și toate celelalte informații înscrise în registru sunt publice. Orice persoană care a depus o cerere în care a precizat scopul și temeiul juridic al utilizării datelor, are dreptul de a obține date din Registrul persoanelor juridice și copii ale documentelor păstrate în acesta.

Ce informații se regăsesc în registru?

Ce tipuri de date sunt păstrate în registru? (Care sunt entitățile înscrise în registrul public? Informații privind insolvența, rapoarte financiare ...)

codul persoanei juridice; denumirea persoanei juridice; adresa sediului social; organele persoanei juridice: date privind membrii organelor de conducere ale persoanei juridice, lichidatorii sau administratorii judiciari ai acesteia; date privind persoanele care au dreptul să încheie tranzacții în numele persoanei juridice; prevederile în temeiul cărora persoanele acționează în numele persoanei juridice; restricțiile privind activitățile persoanei juridice; data de începere și de încheiere a exercițiului financiar; durata desfășurării activității, dacă aceasta este limitată; statutul juridic al persoanei juridice (în faliment, lichidare, restructurare sau reorganizare); informații cu privire la faptul că persoana juridică desfășoară activitate de furnizor de servicii pentru fiducii sau societăți și de servicii administrative, activitate de operator de schimb pentru monede virtuale sau activitate de operator de portofele digitale în monedă virtuală; în cazul în care societatea pe acțiuni sau societatea cu răspundere limitată are acționar/asociat unic: informații privind acționarul/asociatul societății, data dobândirii tuturor acțiunilor/părților sociale, data transferului integral sau parțial al acțiunilor/părților sociale ale societății către alte persoane; date cu privire la membrii organismelor de supraveghere; date cu privire la fondatorul unei sucursale sau al unei reprezentanțe a persoanei juridice; titlurile rapoartelor financiare anuale sau, în cazurile prevăzute de lege, titlurile rapoartelor financiare anuale consolidate și datele la care acestea au fost semnate și transmise către Registrul persoanelor juridice etc.

Ce documente sunt depuse/păstrate (dosare, registre, statute, procese-verbale ale adunărilor generale ...)?

cereri de înregistrare a datelor; procese-verbale ale reuniunilor participanților și decizii adoptate în cadrul acestora; procese-verbale ale reuniunilor organelor de conducere colegiale și decizii adoptate în cadrul acestora; statute/regulamente; acte constitutive ale sucursalelor și reprezentanțelor persoanelor juridice străine; seturi de rapoarte financiare anuale sau, în cazurile prevăzute de lege, seturi de rapoarte financiare anuale consolidate; rapoarte de evaluare a activelor etc.

Cum se efectuează căutări (și care sunt criteriile de căutare disponibile)?

Personal

Căutările se pot efectua personal.

Pe site-ul internet al registrului

Căutările se pot efectua pe site-ul internet al registrului.

Care sunt criteriile de căutare disponibile?

Se pot efectua căutări după codul, denumirea sau o parte din denumirea persoanei juridice.

Cum se pot obține documente?

Gratuit?

Documentele nu pot fi obținute gratuit.

Contra cost?

Pentru obținerea de date, informații și copii ale documentelor din registru se percepe o taxă al cărei cuantum este stabilit de Guvernul Republicii Lituania.

Cum se poate obține un extras din registru, o copie certificată sau o transcriere de documente?

Un extras certificat din Registrul persoanelor juridice se poate solicita online prin sistemul de autoservire (self-service), prin e-mail, prin poștă sau prin prezentarea la un departament de relații cu publicul.

O copie certificată a unui document din Registrul persoanelor juridice se poate solicita prin e-mail, prin poștă sau prin prezentarea la un departament de relații cu publicul. O copie necertificată a unui document se poate solicita și obține online.

Pentru eliberarea unui extras sau a unei copii a unui document se percepe o taxă stabilită de Guvernul Republicii Lituania.

Procedura de înregistrare

Cum se poate lansa procedura de înregistrare (cum se depun cereri la registru, cum se certifică documentele, ce tip de documente trebuie anexate)?

Personal

Procedura de înregistrare se poate iniția personal.

Pentru a înscrie o persoană juridică în Registrul persoanelor juridice trebuie depuse următoarele documente:

  1. o cerere de înregistrare a persoanei juridice, utilizând formatul prevăzut în acest sens;
  2. actele constitutive ale persoanei juridice;
  3. alte documente prevăzute de lege.

Un notar sau Ministerul Justiției verifică dacă datele transmise către persoana împuternicită de operator pentru Registrul persoanelor juridice sunt veridice, dacă actele constitutive respectă cerințele de reglementare și dacă este sau nu posibilă înregistrarea sau înscrierea persoanei juridice, a sucursalei sau a reprezentanței, a informațiilor și actelor constitutive modificate și a regulamentelor sucursalei sau ale reprezentanței, ca urmare a îndeplinirii obligațiilor prevăzute în lege sau în actul constitutiv și a manifestării circumstanțelor prevăzute în lege sau în actele constitutive.

Online

Cele mai frecvente forme juridice ale persoanelor juridice, cum ar fi societățile cu răspundere limitată, asociațiile mici, întreprinderile individuale, organismele publice, asociațiile, precum și fundațiile caritabile și de sprijin, se pot înființa online. Acestea reprezintă aproximativ 80 % din totalul persoanelor juridice înregistrate în Registrul persoanelor juridice.

Documentele se pot transmite pe cale electronică direct către persoana împuternicită de operator din cadrul registrului prin intermediul sistemului de autoservire al clienților Centrului de registre, cu respectarea următoarelor condiții: fondatorul are semnătură electronică calificată; documentele sunt întocmite în conformitate cu modelele aprobate (regulamente, statute, act de înființare sau act constitutiv); nu există intenția de a utiliza denumirea prescurtată a statului („Lietuva”) ca parte a denumirii persoanei juridice; există o dovadă semnată în formă electronică a consimțământului proprietarilor spațiului pentru ca acest spațiu să fie utilizat pentru înregistrarea sediului social, în cazul în care spațiul nu aparține fondatorului; părțile sociale ale societății cu răspundere limitată sunt vărsate sub formă de aport în numerar; obiectivele și domeniile de activitate ale asociațiilor, organismelor publice sau ale fundațiilor caritabile și de sprijin corespund clasificării obiectelor și domeniilor de activitate ale persoanelor juridice publice; fundațiile caritabile și de sprijin nu dețin capital de dotare.

Cum sunt analizate cererile depuse?

Atunci când analizează documentele depuse, persoana împuternicită de operator pentru Registrul persoanelor juridice se asigură că:

  1. cererea pentru înregistrarea unei persoane juridice (mențiuni aduse datelor și documentelor care urmează a fi înscrise în registru, ștergerea de date) a fost depusă în forma prevăzută sau au fost depuse toate documentele;
  2. nu au fost depășite termenele-limită menționate la articolul 2.46 alineatul (4) din Codul civil;
  3. datele și documentele depuse la registru sunt coerente între ele, clare și nu induc în eroare;
  4. forma sau conținutul documentelor nu contravin legii.

Persoana împuternicită de operator pentru Registrul persoanelor juridice poate refuza înregistrarea unei persoane juridice numai în cazul în care constată neîndeplinirea uneia dintre cerințele enumerate mai sus.

În cazul în care informațiile din cerere și actele constitutive primite au fost certificate de un notar sau de Ministerul Justiției, persoana împuternicită de operator pentru Registrul persoanelor juridice nu mai verifică veridicitatea datelor prezentate și nici conformitatea conținutului documentelor cu cerințele de reglementare.

Efectele juridice ale înregistrării

Efectul înregistrării asupra terților, în conformitate cu dispozițiile articolului 17 din Directiva (UE) 2017/1132

Datele și informațiile din Registrul persoanelor juridice sunt considerate corecte atât timp cât nu sunt contestate în temeiul procedurii prevăzute de legislația Republicii Lituania și de actele juridice ale Uniunii Europene.

Discrepanțe între datele introduse în registru și datele publicate

Publicarea se bazează pe înscrieri certificate în registru și pe inexistența discrepanțelor. În baza datelor introduse în Registrul persoanelor juridice se generează notificări automate la publicarea informațiilor.

Cui îi revine responsabilitatea pentru acuratețea înregistrărilor?

Responsabilitatea pentru acuratețea documentelor și a datelor prezentate, precum și pentru transmiterea la timp a acestora către persoana împuternicită de operator pentru Registrul persoanelor juridice îi revine organului de conducere al persoanei juridice, cu excepția cazului în care legea sau actele constitutive conțin dispoziții contrare.

Proceduri privind protecția datelor

Proceduri privind drepturile persoanelor vizate în ceea ce privește publicarea și stocarea datelor lor cu caracter personal

Datele, informațiile și documentele din registru sunt publice. Datele, informațiile și documentele din registru pot fi accesate de orice persoană, cu respectarea procedurii prevăzute de lege și a regulamentului Registrului persoanelor juridice. Destinatarii datelor pot utiliza datele din registru numai în scopul, în măsura și în modul indicat în momentul primirii datelor. Datele cu caracter personal sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

Date de contact

Persoana împuternicită de operator pentru Registrul persoanelor juridice – Întreprinderea de stat „Centrul de registre”

Tel. +370 5 268 8262

E-mail: info@registrucentras.lt

Linkuri utile

https://www.registrucentras.lt/p/671

https://www.registrucentras.lt/en/

Ultima actualizare: 07/04/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.